| Poza si palaria |
| Friday, 19 February 2010 18:23 |
|
Uneori anumite momente trebuie sa aiba o finalitate clara, urmare a unei decizii bruste si constiente. La fel ca acum aproape un an, tot pe sfarsitul lui februarie, cand mergeam pe strada absorbit de absolut nimic. O stare fara adjective de gol de iarna cand brusc soarele te scoate fortat din hibernare. Soare adevarat, caldut, de primavara... nu tentativele de soare actor de mana a 3-a ce apare de obicei odata cu frigul. Si apoi galagie periferica, crescand, cerand atentie. Oameni cautand martisoare si vanzatori cuprinsi de febra ultimului moment. Si in tot haosul celor doua siruri privirea mi s-a blocat pe singurul personaj ce nu se potrivea. O fata cu parul cret si lung, ultima din randul vanzatorilor, aparent timida si total detasata de tot ceea ce era in jurul ei. Am fixat-o inconstient, avand probabil acelasi proces de gandire pe care-l au insectele ce fac kamikaze in lumina becurilor. Mi-a sustinut privirea intr-un mod in care nu puteam si nu vroiam sa ma deblochez din ochii ei. Probabil momentul a durat cam cat... cat poti sa-ti tii respiratia ? Nu m-am oprit din mers si totul s-a terminat brusc prin aparitia gandului constient, orgolios : am pierdut la propriul meu joc. Si daca ma opream? Daca ma intorceam din drum? As fi spus poate buna... urmat de un multumesc. Si daca ar fi spus o prostie...? Mi-ar fi luat momentul asa cu mi l-a dat? Uneori trebuie sa-ti placa atat de mult finalul incat "ce-ar fi fost daca?" sa-si piarda complet sensul. La fel ca azi cand ma plimbam intr-o cu totul altfel de stare... gandidu-ma la absolut tot. Pe partea opusa o poza studiind strada. Initial am mers m-ai departe, punand imaginea in sertarul pe care scrie "am pierdut momentul". M-am intors totusi, am calculat miscarea, am traversat si ajungand in dreptul pozei am ridicat aparatul si am luat momentul cu mine. Lipsa de reactie s-a transformat in nedumerire, moment in care am dus mana la palarie, am inclinat capul si am schitat : multumesc. Poza mea s-a inseninat, a zambit asa cum numai oamenii de la ferestre o pot face si mi-a raspuns vesel si sincer: cu placere. De fapt vroiam sa scriu ceva despre palaria mea neagra dar alta data...
|
